Comunicat de presă

  • Corporație

Hankook inclus în Indicele de sustenabilitate Dow Jones la nivel mondial (DJSI World) pentru al cincilea an consecutiv

Producătorul de anvelope Hankook figurează din nou în renumitul Indice de sustenabilitate Dow Jones la nivel mondial. DJSI World recunoaște angajamentul Hankook privind managementul sustenabilității, în special în domeniile Contribuției sociale și a Managementului lanțului de aprovizionare. Hankook a fost inclusă în DJSI World din 2016 și este singura companie asiatică din industria de aprovizionare auto care a fost recunoscută în 2020.
Hankook inclus în Indicele de sustenabilitate Dow Jones la nivel mondial (DJSI World) pentru al cincilea an consecutiv

Seul, Coreea / Neu-Isenburg, Germania, 27 noiembrie 2020 - Producătorul de anvelope premium Hankook este inclus în Indicele de sustenabilitate Dow Jones (DJSI) la nivel mondial pentru al cincilea an consecutiv. DJSI urmărește perfomanța acțiunilor companiilor de top din lume în ceea ce privește criteriile economice, de mediu și sociale. Indicele servește apoi ca punct de referință pentru evaluarea sustenabilității unei companii. DJSI World este alcătuit din lideri de companii în domeniul sustenabilității globale și reprezintă primele 10% din cele mai mari 2.500 de companii din Indicele global general al pieței S&P bazat pe factori pe termen lung, atât economici, cât și MSG (de Mediu, Sociali, Guvernanță corporativă).

Lista DJSI World din acest an a inclus 323 de companii, reprezentând 12,7% din primele 2.540 de corporații globale. Sunt prezentate 17 companii coreene, Hankook fiind singura companie asiatică in calitate de furnizor pentru industria auto. Este al cincilea an consecutiv în care Hankook a fost selectat în cadrul indicelui, demonstrând expertiza consecventă a producătorului de anvelope la nivel mondial în managementul sustenabil și rolul său de pionier în indrumarea industriei către viitor.

Anul acesta, DJSI World onorează excelența Hankook în domeniile contribuției sociale și gestionării lanțului de furnizare . Hankook a înființat șapte comitete specializate de responsabilitate socială a întreprinderilor (CSR) pentru a împărtăși viziunea sa asupra sustenabilității cu toți angajații, pentru a îmbunătăți în continuare inițiativele sale de responsabilitate socială la nivel de companie. În plus, compania încurajează fiecare comitet să ridice ștacheta și să colaboreze cu diverse părți interesate pentru a desfășura activități de responsabilitate socială a companiei care pot avea un impact semnificativ asupra societății.

Unul dintre proiectele de responsabilitate socială a companiei lansate de Hankook vizează protejarea speciilor pe cale de dispariție în provincia Daejeon (sediul unuia dintre departamentele de cercetare-dezvoltare și de producție în Coreea), sprijinind managementul biodiversității și refacerea ecosistemelor. Producătorul de anvelope își demonstrează, de asemenea, angajamentul de a sprijini comunitățile locale, oferind locuințe și sprijin social familiilor vulnerabile.

Hankook a adoptat, de asemenea, politici specifice în 2018 pentru a asigura sustenabilitatea economică, de mediu și socială în lanțul valoric al cauciucului natural. Compania colaborează în strânsă legătură cu părțile interesate de-a lungul lanțului de aprovizionare pentru a îmbunătăți condițiile de viață și de muncă ale fermierilor. Hankook garantează, de asemenea, rentabilitatea și calitatea cauciucului natural pentru a stimula progresul către drepturile omului și protecția mediului, precum și pentru a îmbunătăți transparența.

În plus față de eforturile recunoscute de DJSI World, Hankook a primit medalia de aur la Premiile Galaxy 2020 la categoria „Rapoarte anuale - online” pentru Raportul CSR 2019-20. Premiile Galaxy reprezintă o competiție internațională de marketing organizată de compania MerComm Inc. din S.U.A. care onorează excelența în domeniul comunicării de marketing. 

Fiind unul dintre liderii mondiali în producția de anvelope, Hankook intenționează să își extindă expertiza în domeniul managementului sustenabilității la un nivel global de top pentru a asigura creșterea și poziția sa de lider în viitor, prin stimularea sistematică a contribuției sociale și implementarea unui management ecologic.

Compania Hankook produce pe plan global anvelope radiale de înaltă performanță în segmentul „Premium” pentru automobile de pasageri, autovehicule de tip SUV, autovehicule de teren, camioane utilitare ușoare, rulote, camioane, autobuze, precum și pentru vehiculele din domeniul sporturilor cu motor (curse pe circuit și de stradă/raliuri).

Compania investește în mod continuu în cercetare și dezvoltare pentru a oferi clienților mereu o calitate superioară la nivel de excelență tehnologică. Hankook Tire dezvoltă și produce soluții de anvelope în cinci centre de dezvoltare și opt fabrici importante din întreaga lume. În Europa, dezvoltarea soluțiilor pentru anvelope și a echipamentelor originale pentru piețele locale se efectuează în centrul tehnologic Hankook din Hanovra, Germania, în conformitate cu specificațiile producătorilor europeni de vârf din domeniul construcțiilor de autovehicule. Pentru piața europeană anvelopele sunt produse în fabrica ultra-modernă a companiei din Rácalmás, Ungaria, care a fost inaugurată în 2007 și este în continuă extindere.

Sediul central european și german al producătorului de anvelope se află în Neu-Isenburg, lângă Frankfurt am Main. Producătorul operează alte filiale în mai multe țări europene și își vinde produsele prin distribuitori regionali pe alte piețe locale. Compania are 20.000 de angajați în întreaga lume și livrează produsele sale în peste 160 de țări. Compania a fost selectată ca partener tehnic și furnizor exclusiv de anvelope al generației 3 pentru Campionatul Mondial de Formula E ABB FIA, începând cu 2023. Liderii printre producătorii de automobile au încredere în anvelopele Hankook ca echipamente originale din dotare. Un procentaj de aproximativ 38 la sută din vânzările globale ale companiei este obținut din regiunea europeană.

Pentru mai multe informații accesați www.hankooktire-mediacenter.com sau www.hankooktire.com

Hankook Tire Europe GmbH | Marketing Communications Europe | Siemensstr. 14, 63263 Neu-Isenburg | Germania

Toate comunicatele de presă

Descărcări

Hankook inclus în Indicele de sustenabilitate Dow Jones la nivel mondial (DJSI World) pentru al cincilea an consecutiv

Premium tyre maker Hankook is listed in the Dow Jones Sustainability Index (DJSI) World for the fifth consecutive year.

File size: 315 KB

Contacte

Sabine Riedel

PR Manager Marketing Communications

 +49 (0) 6102 8149-178

Lisa Schmid

PR Manager Marketing Communications

+49 (0) 6102 8149-172

Alexander Nevinny-Stickel

PR Manager Marketing Communications

+49 (0) 6102 8149-173

Annika Malcherek

Annika Malcherek

Digital Lead Marketing Communications

+49 (0) 6102 8149-176

Stefan Prohaska

Stefan Prohaska

Digital Marketing Communications

+49 (0) 6102 8149-171

Abonați-vă la comunicatele de presă Hankook