Neu-Isenburg, Germania, 12 martie 2026 – Cu noile S Fit 2, Laufenn lansează pe piață noi anvelope sport care îmbină performanța fiabilă cu eficiența și durabilitatea, fiind respectate în același timp promisiunile de calitate care caracterizează brandul umbrelă Hankook. În premieră, acesta este primul model al mărcii Laufenn utilizat ca echipare originală de către producători auto din Europa. Anvelopele Laufenn S Fit 2 sunt disponibile pe piață în 94 de dimensiuni, de la 15 la 20 de inchi, respectiv de la 16 la 20 de inchi pentru varianta S Fit 2 SUV.
Anvelopa Laufenn S Fit 2 a fost dezvoltată special pentru piața europeană și testată extensiv pentru a face față diverselor condiții de drum din Europa. Aceasta oferă performanță stabilă, cu aderența necesară pentru abordarea dinamică a virajelor pe asfalt încins, manevrabilitate fiabilă în condiții de ploi torențiale și o deplasare confortabilă și silențioasă în traficul urban.
„Cu Laufenn S Fit 2 scoatem în evidență profilul mărcii noastre pentru segmentul de anvelope de vară”, a spus Jang Hyuk Moon, Vice President Marketing Department în cadrul Hankook Tire Europe. „Faptul că această anvelopă este utilizată, pentru prima dată, și ca echipare originală reprezintă o etapă importantă și demonstrează că Laufenn continuă să își consolideze prezența pe piața europeană.’’
Comportament excelent pe carosabil umed
Datorită conținutului ridicat de siliciu din compoziția anvelopei și designului convex al blocurilor benzii de rulare, S Fit 2 obține clasificarea A la capitolul aderență pe carosabil umed în eticheta UE – cea mai înaltă categorie – pentru aproape 90% dintre dimensiuni. Acest lucru se traduce prin distanțe de frânare cu 16% mai scurte comparativ cu modelul anterior. Patru caneluri liniare generoase asigură evacuarea optimă a apei. Comparativ direct, manevrabilitatea pe carosabil umed este îmbunătățită cu 10%, contribuind la o stabilitate laterală și direcțională mai bună în viraje la viteze ridicate.
Eficiența îmbinată cu durabilitatea ridicată
Cu o rezistență la rulare din clasa B-C, Laufenn S Fit 2 oferă și eficiență exemplară a combustibilului. Datorită unei noi generații de polimeri, anvelopa de vară asigură o creștere cu 15% a duratei de utilizare comparativ cu modelul precedent, ceea ce se traduce prin costuri mai reduse ale anvelopelor pe durata de viață a autovehiculului. Designul optimizat al benzii de rulare minimizează vibrațiile și nivelul de zgomot, contribuind la o experiență de condus mai silențioasă.
Alte avantaje ale noilor Laufenn S Fit 2: Noile anvelope oferă un confort ridicat datorită nivelului redus de zgomot și greutatea lor mică raportată la capacitatea portantă permite utilizarea pe o multitudine de tipuri de autovehicule. Anvelopele Laufenn adecvate pentru hibridele plug‑in și autovehiculele electrice vor fi semnalizate în viitor cu un marcaj special EV pe peretele lateral. Această caracteristică strategică a celei de-a doua generații de produs se regăsește și pe noile anvelope S Fit 2.